Pachetul de informaţii pentru subprogramul “Tinere echipe de cercetare” al programului Resurse Umane, se modifică şi se completează după cum urmează:

a) Directorul de proiect este doctor în ştiinţe. Pot depune propuneri de proiecte şi persoanele care au susţinut sau urmează să susţină teza de doctorat, urmând ca diploma să fie obținută până la data semnării contractului de finanţare, dar nu mai târziu de 1 februarie 2012. În cazul în care diploma de doctor a directorului de proiect nu este recunoscută în România, recunoaşterea acesteia trebuie obţinută înainte de data semnării contractului de finanţare.

h) O persoană care este director de proiect de tip PD, TE sau PCE aflat în derulare, sau beneficiază de o bursă postdoctorală finanţată prin fonduri de coeziune (POSDRU) aflată în derulare, nu poate fi, în acelaşi timp, director al unui nou proiect de tip TE. O persoană care conduce un proiect de tip PD, TE sau PCE aflat, la data de închidere a perioadei de depunere a cererilor de finanţare, în ultimele 12 luni de derulare ale proiectului, sau beneficiază de o bursă postdoctorală POSRU aflată în ultimele 12 luni de derulare ale bursei, poate candida pentru obţinerea unei finanţări pentru un nou proiect de tip TE, care va începe ulterior finalizării proiectului aflat în derulare.

Str. Mendeleev nr. 21-25, Sector 1, Cod 010362, Bucureşti
Tel: 021 302 38 50; Fax: 021 311 59 92.