Lista expertilor evaluatori 2012
Rezultatele evaluarii CNCS a aplicatiilor depuse pana in 15 septembrie 2012:
Contestatiile se pot trimite la adresa contestatii.reviste.edituri@cncs-nrc.ro pana luni, 17 decembrie 2012, ora 8:00.
“Stimaţi colegi editori,
în urma afişării rezultatelor evaluării revistelor şi editurilor umaniste, au fost depuse 48 contestaţii, dintre care 19 la reviste şi 29 la edituri.
În spiritul transparenţei în activitate şi dialogului permanent cu mediul academic, Comisia de ştiinţe umaniste a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice va analiza toate contestaţiile depuse, urmând ca răspunsurile, alături de comentariile şi punctajele evaluatorilor, să fie trimise aplicanţilor până cel târziu 28 decembrie 2012.
În vederea unei mai bune comunicări, pe baza experienţei pozitive obţinute în acest an la evaluarea proiectelor PCE, TE şi PD, în 2013 procesul de evaluare va include şi o fază de „rebuttal”, prin care aplicanţii vor avea posibilitatea de a comenta observaţiile evaluatorilor, înainte de luarea unei decizii finale în panel.
Suntem convinşi, stimaţi colegi, de necesitatea continuării evaluării şi monitorizării revistelor şi editurilor cu profil umanist din România, cu un accent special pe respectarea sistemului „peer review” şi a unei mai bune distribuţii a publicaţiilor româneşti în străinătate. Mizăm în continuare pe implicarea Dvs. în îmbunătăţirea pachetelor de informaţii şi în procesul de evaluare, în calitate de experţi.”
Comisia de ştiinţe umaniste a CNCS
Rezultatele evaluarii CNCS dupa analizarea contestatiilor: